"Nu toate faliile sunt foarte active. În general, în Dobrogea, sunt mai întâlnite în partea de nord, spre Tulcea, unde seisme pot ajunge pe undeva pe la gradul 5 pe scara Richter. Referitor la seismicitate, în general, cutremurele sunt reduse sau chiar pot să lipsească.
Totuşi, dacă discutăm de seisme induse, prin această fracturare hidraulică, sondele amplasate în zonele cunoscute deja cu potenţial seismic pot provoca cutremure.
Există acest risc, avem şi câteva cazuri, în special în Statele Unite, dar seisme cu grad redus. S-au întâlnit şi în Europa, în Germania şi, din câte am auzit şi în Anglia au fost. Cel mai puternic a fost în Oklahoma, de 5,5 grade pe scara Richter, unde erau atunci 138.000 de puţuri.
Pe de altă parte, avem contaminarea apei. Trebuie să avem în vedere că există un risc. Compania spune că utilizează, pentru fracturare, între 0,5% şi 2% substanţe chimice. Totuşi, când vorbim de cantităţi mari, riscul devine mai mare.Apa este un aspect foarte important pentru oameni, pentru că nepoţii şi copiii sunt mai importanţi decât banii şi, astfel, trebuie să fim mai stricţi şi să monitorizăm tot ceea ce se întâmplă.
De asemenea, oamenii trebuie corect informaţi în ceea ce priveşte aceste toate implicaţiile, riscuri, cutremure şi aşa mai departe", a spus Radulian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu