Pagini

duminică, 29 septembrie 2013

Accident grav la Slatioara

Doi tineri, o fată de 17 ani şi un băiat de 20 de ani, şi-au pierdut viaţa, iar alte patru persoane au fost grav rănite, duminică, în Vâlcea, după ce şoferul, care nu avea permis de conducere şi era băut, a pierdut controlul volanului, iar maşina a lovit mai mulţi copaci şi un stâlp electric.

Accidentul a avut loc pe DN 67 Râmnicu Vâlcea - Horezu - Târgu Jiu, în localitatea Slătioara.

În autoturism se aflau şase tineri cu vârste între 17 şi 23 de ani, cinci dintre ei din Horezu, care se întorceau de la discotecă. Maşina era condusă de un tânăr de 22 de ani, care era băut şi nu are permis de conducere, potrivit Mediafax.

"Din cauza vitezei excesive cu care circula, şoferul a pierdut controlul volanului, autoturismul BMW ieşind de pe şosea. Ulterior, autovehiculul a lovit mai mulţi arbori şi un stâlp de electricitate. Tânărul de 22 de ani aflat la volan nu are permis de conducere şi era sub influenţa alcoolulul, verificarea cu aparatul etilotest indicând o alcoolemie de 0,35 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Alina Teodorescu.


În urma impactului, şi-au pierdut viaţa un tânăr de 20 de ani şi o fată de 17 ani, în timp ce şoferul şi trei pasageri au fost grav răniţi. Aceștia au traumatisme la cap şi picioare şi contuzii cervicale.


Tinerii sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, unul dintre ei fiind în comă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu