Greva foamei la Oltchim ..... Salariatii se gandesc cu groaza la masa de sarbatori....
Aproximativ 90 de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea care luni dimineaţă au protestat în curtea fabricii s-au retras în secţii, în timp ce zece dintre angajaţi au anunţat că nu renunţă la protest şi intră în greva foamei, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit liderului sindicatului "Victoria" din cadrul Oltchim, Cornel Cernev, zece dintre salariaţii care luni dimineaţă au participat la protestul spontan au anunţat că intră în greva foamei, continuând protestul în curtea combinatului. Ceilalţi aproximativ 90 de protestatari au revenit în secţii, a precizat liderul sindical.
Conform sursei citate, cei mai mulţi dintre salariaţii Oltchim care au anunţat că intră în greva foamei sunt operatori chimişti angajaţi în combinat de peste 20 de ani. "Sunt oameni care au copii acasă, sunt cazuri sociale, sunt oameni care asta ştiu să facă, să lucreze în acest domeniu", a declarat Cernev pentru corespondentul Mediafax.
El a precizat că în zilele următoare ceilalţi salariaţi din combinat vor continua să protesteze în curtea unităţii, principala nemulţumire fiind faptul că oamenii, care nu şi-au luat salariile de peste două luni şi jumătate, nu ştiu când vor fi plătiţi, în condiţiile în care activitatea unor secţii este oprită.
Aproximativ o sută de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea participă, luni, la un protest spontan, oamenii ieşind în curtea combinatului şi cerând salariile restante pe două luni şi jumătate şi schimbarea directorilor despre care afirmă că sunt "puşi politic în funcţii".
Mai multi angajaţi au intrat deja în greva foamei. Oamenii spun că vor protesta până când salariilor de pe luna septembrie le vor fi plătite. Angajaţii spun că salariile le vor fi diminuate din ianuarie cu 25%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu