Pagini

marți, 17 decembrie 2013

2014....Impozite cu 16% mai mari pentru Valceni ...

Râmnicu Vâlcea se numără printre puţinele oraşe din ţară unde taxele şi impozitele nu s-au majorat în 2013. 


Râmnicenii vor plăti însă impozite şi taxe mai mari din ianuarie 2014 întrucât Consiliul Local a aprobat, în urmă cu câteva luni, indexarea acestora cu 16 %.


Indexarea taxelor şi impozitelor locale ar fi trebuit să se facă în ianuarie 2013. Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a refuzat să aplice hotărârea prin care Guvernul României obliga autorităţile locale, în urmă cu un an, să aprobe astfel de majorări. 


  „Impozitele se indexează cu 16 %  începând cu luna ianuarie a anului viitor. Nu vorbim despre o majorare ci despre o indexare. Există deja o hotărâre a CL în acest sens”, spune viceprimarul Eduard Vîrlan.  

  Persoanele fizice primesc bonificaţia de 10 % dacă îşi achită taxele şi impozitele pentru clădiri, terenuri şi maşini până la data de 31 martie 2014.


   Nivelul impozitelor pe terenurile din intravilan, terenuri cu construcţii aflate în zona A, va creşte în 2014 de la 6 508 lei la 7 553 lei pe hectar.    


 Impozitele şi taxele pe clădiri datorate de persoanele fizice vor ajunge până la 935 de lei pentru construcţiile cu pereţi din beton armat sau cărămidă.  


 Pentru maşini, râmnicenii vor plăti  între 18 şi 290 de lei, în funcţie de capacitatea cilindrică a autovehiculului.

Sursa : adevarul.ro

vineri, 13 decembrie 2013

Share ...Apel catre Parlamentarii din Valcea ... Salvati Caminul pentru Baltrani din Balcesti ...

Căminul pentru persoane vârstnice din Bălceşti a fost deschis în toamna anului 2011, în locul fostului spital municipal pe care ministrul Sănătăţii de atunci, Cseke Attila, a decis să-l desfiinţeze. 



Ministerul Muncii s-a angajat să finanţeze centrul de asistenţă până în anul 2013, iar de la anul nu va mai da bani. De cum au aflat că nu vor mai primi finanţare, atât autorităţiile locale, cât şi conducerea căminului au început să căute soluţii. În zadar, însă.


Vestea că există riscul ca acest cămin să îşi închidă porţile îi nelinişteşte pe bătrânii internaţi aici. Ei se tem că nu vor avea unde să se ducă de la 1 ianuarie.


Presa din Jud Valcea a mediatizat indelung acest subiect insa situatia a ramas neschimbata . Pe cale de consecinta am ales sa facem un apel catre reprezentantii Jud Valcea din Parlament . 


Consider ca nu este normal ca o unitate de acest gen sa-si inchida portile . Statul nostru este construit pe principiul solidaritatii intre oameni iar daca acest principiu se aplica discretional inseamna ca statul si-a pierdut substanta .


Toti vom fi batrani ... toti dorim ca batranetea sa o traim cu demnitate ....


Va indemn , astfel , stimati Deputati si Senatori de Valcea sa va aplecati privirile si asupra unor oameni care nu doresc altceva decat sa-si traiasca zilele grele ale batranetii asa cum se cuvine ...





luni, 9 decembrie 2013

Cate Festivaluri "Shakespeare" se pot face din banii bolnavilor de HIV/SIDA ? Video

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a făcut duminică, la Craiova, o declaraţie care a lăsat pe multă lume cu gura căscată. Acesta a afirmat că Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA îi sunt alocaţi prea mulţi bani, mai exact jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Acesta a spus că "nu suntem în Africa de Sud" şi că s-ar putea face mai multe festivaluri "dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate".



Sursa : gds.ro



Ati facut socoteala domnule Ministru ?



Protest la Craiova...Video ..Tone de fructe si legume aruncate la gunoi

Zeci de tone de fructe şi legume au fost aruncate la gunoi! Aşa au protestat astăzi mai multi comercianţi din Craiova.


Protest spontan inedit astăzi la un complex comercial din Craiova! Supăraţi că inspectorii ANAF au venit în control şi verifică de câteva zile mărfurile, patronii de depozite de fructe şi legume au aruncat, la propriu, cu marfa în stradă.


Din cauza controlului, spun ei, marfa s-a stricat, a îngheţat sau s-a deteriorat şi nimeni nu le plăteşte pagubele.


Pentru că activităţile firmelor, practic, s-au blocat din cauza controlului, patronii îi acuză pe inspectori că insistă prea mult asupra micilor comercianţi, în detrimental marilor magazine.
Patronii de depozite de fructe şi legume au izbucnit de nervi când şi-au văzut marfa stricată. De supărare, au descăracat portocalele, bananele sau cartofii în mijlocul curţii interioare a centrului comercial.

Bomba !!! Au gasit Aur si Gaze de Sist in curtea Parlamentului ...Foto..

București, 9 decembrie 2013 – 50 de activiști Greenpeace din 10 țări au luat cu asalt Palatul Parlamentului din capitală și au început o exploatare minieră auriferă în cadrul unui protest împotriva proiectului minier de la Roșia Montană.


„Am înțeles că guvernul român dă legi speciale care permit căutarea  și exploatarea de resurse oriunde în țară, de către oricine, mai ales de către canadieni. Așa că am venit și eu din Canada să caut aur aici, în curtea Palatului Parlamentului”, a declarat Mia Jessica Steinbach, activistă din Canada.






„În ultimele luni, Guvernul a elaborat  legi speciale pentru ca orice companie privată, nu doar Roșia Montană Gold Corporation, să poată exploata orice resursă, oriunde ar fi ea. Trebuie doar să i se adauge eticheta «proiect de interes național», sau «proiect de interes public deosebit» și e suficient. Nu se mai ține cont de distrugerea comunităților, mediului, patrimoniului natural, istoric sau cultural. Ori asta este la fel de aberant precum a începe să sapi după aur în curtea unei instituții, la fel ca în exemplul pe care îl puteți vizualiza în mod direct, acum. Protestul de astăzi arată exact ce poate face o companie interesată să exploreze și să exploateze resursele de subsol ale țării. Suntem aici pentru a le atrage atenția membrilor parlamentului asupra consecințelor pe care le pot avea deciziile și voturile lor,” a declarat Alexandru Riza, coordonator de campanii Greenpeace România.

duminică, 8 decembrie 2013

Video...Romania !!! Ne-ai vandut !!! Pungesti 2013

Apelul celor de la Pungesti m-a pus pe ganduri .Nu vor decat doua lucruri : Sa-si apere pamantul si sa vina presa .





Din pacate presa nu vrea sa vina sau daca a venit nu face altceva decat sa asiste . Marii ziaristi isi vad de ale lor ..Nu-i intereseaza Pungestiul...(asta lasa sa se-nteleaga) ..De fapt au facut pe ei de frica .


Regula simpla dupa care trebuie sa mearga toti este aceea de a nu dezvalui marii mase ceea ce se intampla cu adevarat in Romania. Se spune ca presa este cainele de paza al democratiei ...se spune...dar in fapt mare parte din presa asterne un val mare de ceata peste democratie ...Se practica cenzura mai ceva ca pe timpul lui Ceausescu ..Daca spui lucrurilor pe nume sigur vei fi cautat.



Ca-i vezi certandu-se pe la tv pe teme politice este praf in ochi.Sunt "actori politici" care dupa ce termina piesa de teatru merg sa-si incaseze cecul . Sunt niste mercenari...cine da mai mult ii cumpara la pachet.


Politicienii sunt la fel.Trebuie sa existe alternanta la putere ...ca sa dea sentimentul ca ne alegem singuri conducatorii ...Insa cand este vorba de bani toti fac parte din acelas partid...Toti au discutat cu "Marii Investitori" ...toti si-au luat tainul ...


La final ramanem noi....care oricat de rau am trai nu reusim niciodata sa ne unim...Trebuie neaparat sa sustinem pe X sau pe Y ... insa niciodata nu ne sustinem pe noi .


Divide et Impera este regula dupa care am fost condusi ...pare sa functioneze si acum ...si pare ca va functiona si in viitor .


Ce Pungesti ...  se descurca si singuri ...Asa vor zice si ei candva cand vom avea nevoie de ajutorul lor.


Important insa este ce le vom spune copiilor nostri . Ce sansa credeti ca mai au ei intr-o Romanie pusa cu "botul pe labe" ?



Pacat ...parca si Imnul nostru este asemenea facut incat sa ne arate ca suntem un Neam de Adormiti : 

"Desteapta-te romane din somnul cel de moarte"


Din pacate ultimele versuri nu mai sunt de actualitate :


"Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechïul nost' pământ!"

vineri, 6 decembrie 2013

Sf Nicolae ...Simbol al compasiunii ...Urmeaza-i exemplul ...

Sfantul Nicolae, unul dintre cei mai importanti si populari sfinti din calendarul crestin-ortodox, s-a nascut in jurul anului 270, in orasul Patara, din provincia Asiei Mici, Licia. Desi este atat de popular in randul celor mici, Mos Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata, insa aduce daruri celor mici in fiecare an. Noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie este cunoscuta ca fiind noaptea darurilor, momentul in care vine Mos Nicolae.


Sfantul Nicolae a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian. De origine greceasca (Nikolaos), numele este format din doua cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a invinge“), si laos, „popor“, putandu-se talmaci prin „obsteasca biruinta“. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica. 


Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ofere spre desfranare. Sfantul Nicolae i-a daruit omului aflat in nevoie trei pungi cu aur, iar fiicele acestuia s-au putut casatori. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.


Ziua trecerii Sfantului Nicolae la cele vesnice a fost data de 6 decembrie 334, potrivit lucrarii “Legenda Aurea” (“Legenda Sanctorum”) a lui Jacoppo da Voragine (+ 1298). In prezent, moastele sale se afla la Bari, din anul 1087, potrivit site-ului crestinortodox.ro. De precizat ca in biserica “Sfantul Gheorghe Nou” din Bucuresti, se afla mana dreapta a Sfantului Nicolae. Exista credinta ca aceasta mana i-a fost trimisa lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin roman, in semn de pretuire pentru lupta domnitorului impotriva paganismului.

Traditii si obiceiuri de Sfantul Nicolae

Distanta de numai sase zile care separa Santandreiul de Sannicoara a favorizat o vie circulatie a motivelor si practicilor rituale, astfel ca cercetatorul intampina serioase dificultati cand incearca stabilirea semnificatiilor calendaristice. Santandreiul este plasat intr-un timp sumbru, invaluit de spiritele malefice care devin extrem de violente in “Noaptea Strigoilor”. Puterea fortelor potrivnice incepe sa scada dupa miezul noptii, la cantatul cocosilor. Lumea ce parea ca merge spre prabusire este salvata insa in fiecare an de Sannicoara, personaj mitologic imaginat ca un mos cu barba alba, calare pe cal, a carui atributie principala era vegherea portii cerului dinspre apus, pe unde incearca soarele sa se strecoare in tinuturile de miazanoapte. Acelasi rol il avea, sustine legenda, Santoaderul care pazea poarta dinspre rasarit a cerului.


In traditiile romanesti Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Drac, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu.
Mos Nicolae imparte, asemanator lui Mos Craciun, daruri celor mici. 


Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele. Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul de sarbatori si practici magice, dedicate in special lupilor si spiritelor mortilor-strigoi, inceput la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamna, Filipul cel Schiop, Ovidenia, Lasatul Secului de Craciun, Noaptea Strigoilor si Santandrei) si incheiat la inceputul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific unui stravechi inceput de an autohton, probabil Anul Nou dacic.

Superstitii de Sfantul Nicolae


In popor se spune ca, odata cu venirea zilei de Sfantul Nicolae, se poate spune ca a inceput iarna. Ziua de 6 decembrie semnifica incheierea perioadei de facut farmece si vraji, care nu vor fi reluate pana de Anul Nou. 

De asemenea, incep pregatirile pentru Ignat si sarbatoarea Craciunului.


Iar daca de Sfantul Andrei se pune la incoltit grau pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfantul Nicolae se pun in apa crengute de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa infloreasca, dovada iertarii greselilor, dupa cum spun traditiile populare.


Mos Nicolae imparte daruri celor mici, in noaptea de 5/6 decembrie. Pe de alta parte, se respecta si traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor.

Sursa mondonews.ro

joi, 5 decembrie 2013

Guvernul pregateste taxa pe domeniile .ro ..Urmeaza Taxa pe Facebook

Noile taxe pe care românii vor fi nevoiți să le plătească nu ocolesc nici Internetul. Dacă dețineți un site sau un blog cu domeniu ".ro", atunci va trebui să plătiți atât o taxă de înregistrare, cât și una anuală, de reînnoire. 



Suma de plată va fi stabilită prin ordin al ministrului pentru Societatea Informaţională, la propunerea Registrului naţional RoTLD din ICI Bucureşti, care gestionează cele 700.000 de pagini web din România.



"Data de la care se va percepe această taxă pentru numele de domenii nou înregistrate este data publicării în Monitorul Oficial a ordinului. Pentru numele de domenii existente înregistratorii au obligaţia reînnoirii acestora în termen de maxim 3 luni de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial. Pentru numele de domenii înregistrate în ultimele 24 de luni, reînnoirea se face în momentul în care dreptul de folosinţă a numelui de domeniu este egal cu 24 luni", se arată într-un proiect de hotărâre de guvern, publicat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, citat de mediafax.ro.



Potrivit RoTDL, costul pentru un domeniu ".ro" este în prezent de 51,26 dolari, plus TVA.



Motivul care stă la baza propunerii legislative este acela că prin introducerea taxei pe perioadă determinată (anuală), RoTLD va beneficia de informaţii actualizate în ceea ce priveşte domeniile active, domeniile folosite şi cele nefolosite.


În acest fel, va putea debloca domeniile achiziţionate şi nefolosite în vederea punerii la dispoziţia utilizatorilor a dreptului de folosinţă a numelor respective.


Sursa :Yahoo News


Nota redactiei:

Va urma probabil taxa pe contul de Facebook,Twitter  si  pe corespondenta electronica...


UE a pus gand rau coruptilor ... Averile nejustificate vor putea fi confiscate...Vezi proiectul ...

Comisia LIBE urmeaza sa dea in 17 decembrie un vot privind proiectul de directiva, dupa care acesta va merge la plenul PE pentru votul final, prevazut estimativ sa aiba loc undeva in februarie 2014. 


Astfel, directiva europeana privind confiscarea extinsa are sanse mari sa fie adoptata si publicata pana la finalul acestei legislaturi a Parlamentului European, inainte de alegerile europene din mai 2014. 


Pentru a intra in functiune si in Romania, viitoarea directiva va trebui transpusa in legislatia nationala, ceea ce ar insemna inca aproximativ 2 ani pana la aplicarea efectiva a noii forme de confiscare extinsa si in Romania. 

Cui i se va aplica viitoarea confiscare extinsa XXL:


Confiscarea extinsa prevazuta de viitoarea directiva europeana ar urma sa se aplice infractorilor condamnati pentru cel putin o fapta incadrata la una dintre urmatoarele categorii:
Coruptie activa sau pasiva in sectorul privat si in randul oficialilor din institutiile UE si ale statelor membre.
Crima orgaizata si infractiuni care au legatura cu aceasta.
Activitati de pornografie infantila.
Criminalitate cibernetica.

Etapele confiscarii - pica metoda matusii sau a soacrei bogate


Viitoarea directiva europeana va aduce in cazul Romaniei un palier superior in procedura confiscarii exstinse. Astfel, infractorilor condamnati pentru fapte din zonele mentionate li se vor condisca nu numai averile lor nejustificate, ci si bunurile trecute pe numele rudelor. 


Prima etapa porneste de la confiscare penala uzuala, cand instanta decide ca bunurile rezultate dintr-o infractiune dovedita sa fie confiscate. De exemplu, un traficant de carne vie este condamnat la inchisoare pentru infractiunile sale, iar instanta decide sa i se confiste acestuia 5.000 de euro, bani pe care procurorul a reusit sa probeze ca au fost obtinuti direct din activitatea ilicita. In schimb, infractorul mai detine inca 200.000 de euro.


In a doua etapa, respectivul infractor condamnat este pus sa-si justifice el si restul de 200.000 de euro pentru care nu au fost stranse probe ca au fost obtinuti din inractiuni. Daca cel in cauza poate justifica, prin veniturile obtinute legal, o avere de numai 10.000 de euro, instanta poate decide sa i se confiste restul de 190.000 de euro nejustificati.


Al treilea palier al confiscarii extinse - care va reprezenta si noutatea pentru Romania - se refera la bunurile transferate de infractor pe numele altor persoane. Astfel, daca infractorul respectiv si-a donat averea nejustificata catre alta persoana, organele judiciare pot merge pe firul transferului de patrimoniu si pot opera confiscarea bunurilor nejustificate. 

Practic, poate fi astfel combatuta practica unor infractori de a-si trece masini de lux sau proprietati imobiliare obtinute ilicit pe numele unor matusi sau al soacrei, pentru a scapa de confiscare.

Sursa hotnews.ro

miercuri, 4 decembrie 2013

Guvernul USL pregateste Razboiul Total . Cetatenii instigati impotriva Patronilor .Scapa cine poate !!!

Potrivit declaratiei Vicepremierului Daniel Chitoiu "impozitele si taxele care sunt prevăzute în legislația fiscală adoptate pentru bugetul pe anul 2014 nu sunt decât niste impozite si taxe care au avut în principal în vedere extinderea bazei de impozitare si, de asemenea, sunt adresate mediului economic, nu cetățenilor în mod direct. Impactul acestor taxe si impozite nu se regăseste în mod direct în buzunarele cetățenilor"



Chiar si Victor Ponta afirma ca nu va creste pretul combustibiluilui la pompa lasand astfel sa se inteleaga ca daca vor fi scumpiri , nu se datora Guvernului USL :


"Nu va creşte pentru că avem un context economic favorabil, în care pe bursele mondiale preţul combustibilului va scădea în mod semnificativ şi, atunci, eu cred că impactul pentru cetăţean nu va exista. În plus, avem alte posibilităţi fiscale pe care le-am discutat cu ministrul Chiţoiu şi pe care le vom discuta cu companiile producătoare în aşa fel încât să putem atenua orice fel de impact al acestei noi taxe. Deci, eu cred că impactul asupra populaţiei nu va fi", a spus Ponta la Antena 3.


Se pregateste astfel terenul unui razboi al cetateanului simplu cu cel care-i ofere diversele servicii de care are nevoie zi de zi. Atat chioscarul cat si marii jucatori de pe piata economica vor devenii inamicii Nr 1 al cetateanului simplu. Acestia vor fi marii vinovati de scumpirile care nu vor intarzia sa apara. Acestia vor fi biciuiti zi de zi la posturile Tv pro-USL urmad ca cetatenii sa le urmeze exemplul...


Din acest razboi vor scapa doar marii evazionisti ...cei care platesc la partid diferite "Taxe de Protectie" .  Restul vor trage oblonul unul cate unul.. Nu vor putea concura cu preturile celor protejati . Cum sa concurezi cu cineva care nu-si inregistreaza marfa? Daca incerci sa faci ca ei vei fi executat imediat...A doua zi vei avea trei controale...Ce sa faci?...Inchizi... si pleci la capsuni in Spania sau la ingrijit de batrani in Italia ..


            Ponta si Chitoiu vor ramane sa stinga becul in Economia Romaniei 


luni, 2 decembrie 2013

Video....Copii din Pungesti.. Plange mama , Plange tata , Romania e Furata..

                                 Dupa ce-i vei asculta iti vor da lacrimile



Da mai departe ...Share on Facebook






Greva foamei la Oltchim ..... Salariatii se gandesc cu groaza la masa de sarbatori....

Aproximativ 90 de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea care luni dimineaţă au protestat în curtea fabricii s-au retras în secţii, în timp ce zece dintre angajaţi au anunţat că nu renunţă la protest şi intră în greva foamei, transmite corespondentul Mediafax.


Potrivit liderului sindicatului "Victoria" din cadrul Oltchim, Cornel Cernev, zece dintre salariaţii care luni dimineaţă au participat la protestul spontan au anunţat că intră în greva foamei, continuând protestul în curtea combinatului. Ceilalţi aproximativ 90 de protestatari au revenit în secţii, a precizat liderul sindical.


Conform sursei citate, cei mai mulţi dintre salariaţii Oltchim care au anunţat că intră în greva foamei sunt operatori chimişti angajaţi în combinat de peste 20 de ani. "Sunt oameni care au copii acasă, sunt cazuri sociale, sunt oameni care asta ştiu să facă, să lucreze în acest domeniu", a declarat Cernev pentru corespondentul Mediafax.


El a precizat că în zilele următoare ceilalţi salariaţi din combinat vor continua să protesteze în curtea unităţii, principala nemulţumire fiind faptul că oamenii, care nu şi-au luat salariile de peste două luni şi jumătate, nu ştiu când vor fi plătiţi, în condiţiile în care activitatea unor secţii este oprită.


Aproximativ o sută de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea participă, luni, la un protest spontan, oamenii ieşind în curtea combinatului şi cerând salariile restante pe două luni şi jumătate şi schimbarea directorilor despre care afirmă că sunt "puşi politic în funcţii".
Mai multi angajaţi au intrat deja în greva foamei. Oamenii spun că vor protesta până când salariilor de pe luna septembrie le vor fi plătite. Angajaţii spun că salariile le vor fi diminuate din ianuarie cu 25%.

Sursa : realitatea.net

duminică, 1 decembrie 2013

Ponta si Acciza..."Impactul va fi zero" ..."Pensionarii nu au toti masina" ....

        Rationamentul Prim-ministrului Victor Ponta ne lasa cu gura cascata ..


Prezent la o emisiune  a postului  RomaniaTV , Victor Ponta a explicat romanilor chiar de Ziua lor ce efect va avea noua acciza la benzina/motorina...


Dupa spusele acestua efectul "va fi zero" precizand ca pretul barilului de petrol pe piata internationala va scade .Pensionarii nu vor fi afectati caci "nu toti au masina" ...


Ce deducem de aici :


1. Decat sa platim mai putin pentru carburant  mai bine platim la fel sau mai mult..... diferenta urmand sa intre in buzunarul Guvernului ....


2.Pensionarii fara masina nu au de ce sa-si faca griji .... iar ceilalti ...care mai au cate una ... oricum nu o folosesc ...caci pensia le ajunge numai pentru medicamente ....


3.Prim-Ministrul Romaniei ne-a luat de prosti chiar de Ziua noastra ...